5 motive sa nu mai zicem "Bravo !" copiilor nostri

de Alfie Kohn ...
 Petrece puțin timp într-un loc de joacă, vizitează o școală sau mergi la petrecerea de ziua unui copil și poți fi sigur că vei auzi în repetate rânduri cuvântul ”Bravo!”. Chiar și copiii foarte mici sunt lăudați pentru că bat din palme.
 Mulți dintre noi emit astfel de judecăți la adresa copiilor atât de des, încât acestea au devenit aproape un tic verbal.
Destule cărți și articole ne sfătuiesc să nu ne bazăm pe pedepse, de la palme la izolarea forțată (”pauza” sau ”time out”).
 Ocazional, cineva ne roagă chiar să regândim obiceiul de a mitui copiii cu abțibilduri sau mâncare. Dar trebuie să cauți foarte mult ca să găsești un cuvânt descurajant despre ceea ce este numit cu indulgență întărire pozitivă.
 Ca să nu fie neînțelegeri, ideea nu este să punem la îndoială importanța sprijinirii și încurajării copiilor, nevoia de a-i iubi, de a-i îmbrățișa și de a-i ajuta să se simtă bine în pielea lor. Lauda este, totuși, o cu totul altă poveste. 
 Iată de ce:  

1. Manipulează copiii
Să presupunem că oferi o recompensă verbală pentru a întări comportamentul unui copil de doi ani care mănâncă fără să dea pe jos sau al altuia de cinci ani care își strânge acuarelele. Cine trage foloasele? Este posibil ca a le zice copiilor că au făcut o treabă bună să aibă mai puțin de-a face cu nevoile lor emoționale și mai mult cu confortul nostru?
 Rheta DeVries, profesor la Universitatea din Northern Iowa, numește aceste laude ”control îndulcit”.

La fel ca recompensele tangibile – sau pedepsele – acestea sunt un mod de a-i face pe copii să se supună dorințelor noastre. Pot fi eficiente în a obține acest rezultat (cel puțin pentru o vreme), dar diferă mult de a lucra împreună cu ei – de exemplu, atrăgându-i într-o discuție despre ce face ca o clasă (sau o familie) să funcționeze bine sau cum sunt afectați ceilalți de ceea ce facem sau nu facem.
 A doua abordare este mult mai respectuoasă și e mult mai probabil să îi ajute pe copii să devină adulți grijulii. Motivul pentru care lauda poate funcționa pe termen scurt este faptul că cei mici sunt însetați de aprobarea noastră. Dar avem responsabilitatea de a nu exploata această dependență pentru propria comoditate. Un ”Bravo!” pentru a întări ceva ce ne face viețile puțin mai ușoare poate fi un exemplu de profit de pe urma dependența copiilor. Copiii pot ajunge să se simtă manipulați, chiar dacă nu pot explica exact de ce.

2. Transformă copiii în dependenți de laude 

Ca să fim corecți, nu orice laudă este o tactică intenționată de a controla comportamentul copiilor. Uneori le facem complimente pentru că suntem cu adevărat mulțumiți de ce au făcut. Chiar și atunci, totuși, merită să analizăm cu atenție. În loc să crească stima de sine a copiilor, lauda poate mări dependența lor față de noi. Cu cât spunem mai des ”Îmi place cum ai…” sau ”Ce bine ai…”, cu atât ei ajung să se bazeze mai mult pe evaluările noastre, pe deciziile noastre despre ce e bine și ce e rău, în loc să învețe să-și formuleze propriile judecăți. Astfel ajung să-și măsoare valoarea în termeni de ce ne face pe noi să zâmbim și să le arătăm acceptare.
 Mary Budd Rowe, cercetător la Universitatea din Florida, a descoperit că elevii lăudați des de profesorii lor sunt mai ezitanți în răspunsuri, mai înclinați să răspundă sub forma unei întrebări (”Ăăă, șapte?”). Tind să se distanțeze de ideea pe care tocmai au propus-o de îndată ce un adult nu este de acord. Și sunt mai puțin dispuși să persevereze într-o sarcină grea sau să-și împărtășească ideile cu colegii. Pe scurt, ”Bravo!” nu îi liniștește pe copii; în ultimă instanță, îi face să se simtă mai puțin siguri. Poate chiar crea un cerc vicios și, cu cât îi lăudăm mai mult, cu atât ei par să aibă mai multă nevoie de laudă, așa că îi mai lăudăm puțin. Din păcate, unii copii vor ajunge adulți care au la rândul lor nevoie de cineva care să-i bată pe umăr și să le spună că ce au făcut este în regulă. Sigur nu ne dorim asta pentru fii și fiicele noastre.

3. Le răpește copiilor plăcerea 
 Dincolo de chestiunea dependenței, un copil merită să se bucure de propriile realizări, să se simtă mândru de ce a învățat să facă. Merită de asemenea să decidă când să se simtă astfel. Însă, oricând spunem ”Bravo!”, îi spunem copilului cum să se simtă. Desigur, există momente când evaluările noastre sunt adecvate, iar sfaturile noastre sunt necesare – în special în relația cu copiii mici și cu preșcolarii. Dar un șuvoi constant de judecăți de valoare nu sunt nici necesare, nici utile pentru dezvoltarea copiilor. Din nefericire, s-ar putea să nu se fi înțeles că ”Bravo!” este o evaluare la fel ca ”Foarte urât!”. Cea mai importantă trăsătură a unei judecăți pozitive nu este faptul că e pozitivă, ci că este o judecată. Iar oamenilor, inclusiv copiilor, nu le place să fie judecați. Prețuiesc momentele în care fiica mea reușește să facă ceva pentru prima oară sau face ceva mai bine decât până atunci. Dar încerc să mă opun tendinței de a-i spune ”Bravo!” pentru că nu vreau să-i stric bucuria. Vreau să-și împărtășească plăcerea cu mine, nu să se uite la mine așteptând un verdict. Vreau să exclame ”Am reușit!” (așa cum face deseori), nu să mă întrebe nesigură ”A fost bine?”.

 4. Îi face să-și piardă interesul 
 

”Ce pictură frumoasă!” îi poate face pe copii să continue să picteze cât timp ne uităm la ei și îi lăudăm. Dar, ne avertizează Lilian Katz, una dintre figurile de autoritate ale țării în educația timpurie, ”odată ce atenția este retrasă, mulți copii nu se vor mai apropia de acea activitate vreodată”. Într-adevăr, un corp impresionant de cercetări științifice a arătat că, cu cât îi recompensăm mai mult pe oameni, cu atât tind mai mult să-și piardă interesul pentru ceea ce au avut de făcut ca să capete recompensa. Căci scopul nu mai e să deseneze, să citească, să gândească sau să creeze – ci să obțină răsplata, fie că e o înghețată, un abțibild sau un ”Bravo!”.
 Într-un studiu tulburător condus de Joan Grusec de la Universitatea din Toronto, copiii mici care erau frecvent răsplătiți pentru dovezile de generozitate tindeau să fie mai puțin generoși în viața de zi cu zi decât alți copii. De fiecare dată când auziseră ”Ce frumos ai împărțit cu copiii!” sau ”Sunt așa de mândru de tine că ai ajutat!” deveniseră mai puțin interesați să împartă sau să ajute.
Aceste acțiuni au ajuns să fie văzute nu ca ceva valoros în sine, ci ca ceva ce trebuie făcut pentru a obține o anumită reacție de la un adult. Generozitatea a devenit un mijloc de a atinge un scop. Îi motivează lauda pe copii? Sigur că da. Îi motivează să obțină laude. Din păcate, asta se întâmplă deseori pe socoteala interesului față de acțiunea care a stârnit lauda.

5. Reduce reușita  
 Ca și cum nu ar fi fost de-ajuns că lauda poate submina independența, plăcerea și interesul, ea poate de asemenea interveni în calitatea acțiunilor copiilor. Cercetătorii confirmă constant faptul că cei care sunt lăudați pentru că s-au descurcat bine la o sarcină creativă tind să se încurce la următoarea – și nu o rezolvă la fel de bine precum copiii care nu au fost lăudați deloc.
 De ce se întâmplă asta? În parte pentru că lauda creează presiunea de ”a continua să se descurce bine” care îi împiedică să facă tocmai asta. În parte pentru că interesul pentru ceea ce fac s-ar putea să fi scăzut. În parte pentru că sunt mai puțin dispuși să-și asume riscuri – o cerință indispensabilă pentru creativitate – deîndată ce încep să se gândească la modul în care să mai primească recompense verbale.
 Mai general, ”Bravo!” este o reminiscență a unei abordări a psihologiei care reduce viața umană la comportamente care pot fi observate și măsurate. Din nefericire, aceasta ignoră gândurile, sentimentele și valorile care stau în spatele comportamentelor. De exemplu, un copil poate împărți o gustare cu un prieten pentru a atrage lauda sau pentru a se asigura că celălalt copil mănâncă destul. Lauda pentru că a împărțit ignoră aceste motive diferite. Mai rău, chiar promovează motivul mai puțin dezirabil făcându-l pe copil mai predispus să vâneze lauda în viitor.

de Alfie Kohn ...