M-am gandit de multe ori ca mi-ar fi placut sa fiu un cautator de comori. Nu castigul m-ar fi interesat, posibila comoara aflata la capat de drum. Nu… Aventura si povestea, drumul pana acolo.
Se spune ca in noptile de dinaintea fiecarei sarbatori, in munti, in locuri de poveste, flacarile mari si albastre joaca deasupra pamantului. Nu aurul ingropat lumineaza, ci pamantul ce ascunde comoara; aurul celtilor si gotilor, al calugarilor si al haiducilor. Fantome ale trecutului.
Trebuie sa inchizi ochii, sa stii sa asculti, sa imaginezi flacarile albastre in spatele pleoapelor inchise, sa stii sa citesti semnele si sa crezi.
Da, mi-ar fi placut sa ma numar printre oamenii noptii, printre scormonitorii pamantului si fauritorii de povesti.
Pentru multi dintre ei, chemarea aurului are o voce neauzita de multi si pamantul este o fiinta vie cu o viata secreta; sarbatoare dupa sarbatoare pornesc pe drumul muntelui si nu se lasa pana nu ajung in locuri doar de ei stiute.
Mi-ar fi placut sa cutreier alaturi de ei potecile, cararile, meterezele; sa pandesc flacarile albastre si sa le ascult povestile.
Se mai spune ca cei care au gasit aur, nu au avut parte de el; aurul s-a intors, mai devreme sau mai tarziu inapoi in pamant, acolo unde-i sta bine unei comori.
Aventura. Legenda. Poveste.
N-am avut parte de ele decat din paginile cartilor. Ce mi-a ramas de facut?
Sa cutreier magazinele, sa privesc vitrinele, sa cumpar aur. Sa citesc carti, sa aflu povesti, sa descopar legende.
De fiecare data cand cumpar o bijuterie, ma duc cu gandul la vechile comori ingropate, la emotia simtita cand harletul se poticneste in ceva tare, poate o lada de metal sau o piatra.
Se pare ca de mirajul aurului nu ai cum scapa: te-mpinge in magazine, in bijuterii, in case de amanet si la muzee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu