joi, 15 mai 2014

Cum alegem încălţămintea potrivită?

Se ştie deja că femeile au o afinitate pentru bijuterii, farduri şi încălţăminte. Acestea din urmă se pare că necesită o atenţie mai mare atunci când le cumpărăm, deoarece pot provoca diverse neplăceri, dacă nu sunt respectate principiile de bază când sunt confecţionate.
rstjh Cum alegem încălţămintea potrivită?

Ca să nu te confrunţi cu probleme de sănătate şi de estetică a picioarelor, ţine cont de următoarele reguli:
1.Cumpără, întotdeauna, încălţăminte pe măsura ta, ba chiar cu jumătate de număr mai mare, care să nu te jeneze deloc, încă de la prima purtare.
2.Mergi la cumpărături şi probează pantofii seara, când picioarele sunt mai umflate. Întotdeauna laba piciorului şi degetele trebuie sa stea lejer în pantof.
3.Tocurile trebuie să fie între 3 cm şi 5 cm, nici prea joase, nici prea înalte.
4.Foloseşte branţuri din materiale naturale, pentru a atenua presiunea cu solul când mergi.
pantofi trendy sub 200 ron a27d1c1b90 Cum alegem încălţămintea potrivită?

5.Evită materialele sintetice care nu lasă piciorul să respire.
6.Ai grijă ca talpa să fie flexibilă, să permită mişcarea degetelor când mergi.
7.Vara, mergi desculţă ori de câte ori ai ocazia. Pe plajă, prin iarbă…
114 300x300 Cum alegem încălţămintea potrivită?

Înainte de a-ţi îmbogăţi garderoba cu încălţări noi, ţine cont de aceste mici sfaturi şi de complicaţiile la care eşti supusă când porţi ceva ce nu ţi se potriveşte.
Sfatul nostru este să alegi întotdeauna materiale de calitate, măcar pentru interiorul încălţărilor.
Sursa: Haine Online


marți, 6 mai 2014

Scapă de colăcei, de burtă, de aripioare, de celulită... in 6 pași simpli.

Eu recunosc: nu mai inteleg nimic cu atatea sfaturi de nutriție. De curand citeam un articol, al unei nutriționiste, care combătea multe dintre punctele de vedere foarte "la moda" azi. Tot ce citim e dublat de știință, de studii, totul sună foarte credibil, asa incat pare că toți au dreptate și totuși multe informații se bat cap în cap. De la nutriționiști care îndeamnă la mâncat de toate, până la veganii care scot proteine și calciu și din piatră seacă, orice citești are sens, are logică. Totul e argumentat, totul e foarte bine explicat, toți mă conving! M-a convins și nenea Dukan, m-a convins și Studiul China. Sunt atât de convingători, încât n-am fost în viața mea mai confuză. Nu mai știu ce să mai cred într-ale mâncatului, într-ale slăbitului, într-ale…. of.
 Barem la țigări, treaba e mult mai simplă. Acolo, e consens: nicotina dă dependență, fumatul ucide! Dincoace, la păpică, unul hăis și altul cea.

 Hai să trec în revistă ce-am învățat eu despre mâncatul ăsta de-a lungul anilor de când mă preocupă tema asta:
1. Carnea e oribilă, să dispară carnea de pe planetă... că fac cancer și boală.
2. Vrei să slăbești? Mănâncă (numai) carne. Proteină animală. Cât mai pură, cât mai slabă, grăsimile sunt moartea!
3. Grăsimile sunt bune, trebuie grăsimi la organism, dar numai unele, ca de exemplu: unt, ulei de măsline, ulei de palmier.
4. Uleiul de palmier să fie interzis! Naiba să-l ia, că dispar ecosisteme odată cu pădurile de palmieri puse la pământ! Și oricum uleiul de măsline e contrafăcut, știe toată lumea iar untul se depune pe artere.
5. Carbohidrații sunt răi, caută diete low-carb, dacă vrei să fii suplă ca secretarele, să te iubească bărbatul (oricare ar fi el).
6. Carbohidrații fac bine la creier, dar nu mânca făinuri rafinate, ci numai integrale! Fă-ți pâinea în casă. Musai cu maia. N-o mânca însă, că îngrașă. Doooh!