vineri, 17 septembrie 2010

Sanse mai mari de reusita... imediat dupa avort spontan



Femeile care au suferit un avort spontan nu trebuie sa astepte prea multa vreme pentru a incerca sa ramana din nou insarcinate, potrivit unui studiu efectuat pe 30 000 femei.
Cercetatorii au descoperit ca femeile care reusesc sa ramana din nou insarcinate in primele 6 luni dupa un avort spontan au cele mai mari sanse sa aiba o sarcina fara complicatii (un nou avort spontan, sarcina extrauterina, nastere inainte de termen), potrivit studiului publicat in British Medical Journal (BMJ).



30 937 femei scotiene, inscrise intre 1981 si 2000, au participat la acest experiment condus de Sohinee Bhattacharya de la Universitatea Aberdeen din Marea Britanie.

Rata de supravietuirea cea mai ridicata s-a inregistrat in randul nou-nascutilor conceputi in mai putin de 6 luni dupa ce gravida a suferit un avort spontan. Rata cea mai mica de supravietuire s-a constatat la femeile care au asteptat mai mult de doi ani pentru a concepe din nou un copil.

In general, avorturile spontane au loc in cursul primului trimestru de sarcina, iar aproximativ o sarcina din cinci se termina printr-un avort spontan inainte de cea de-a 24-a saptamana de sarcina, releva autorii acestui studiu.

"Studiul nostru demonstreaza ca este inutil ca femeile sa intarzie o noua conceptie dupa ce au suferit un avort spontan", noteaza autorii studiului.

Uneori, exista totusi motive medicale pentru care se poate decide amanarea unei noi sarcini, cum sunt de exemplu semnele unei infectii.

Recomandarea actuala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru femeile care si-au pierdut copilul printr-un avort spontan este sa astepte cel putin 6 luni inainte sa ramana din nou gravide.

Autorii studiului sunt de parere ca aceasta recomandare ar trebui sa fie revizuita.

Intarzierea unei noi sarcini este problematica mai ales in tarile occidentale, unde femeile au tendinta sa nasca copii la o varsta din ce in ce mai tarzie, afirma autorii.

Femeile de peste 35 ani risca sa aiba dificultati de conceptie; pentru cele de 40 ani riscul de avort spontan este de 30%, iar acesta atinge 50% in randul femeilor de 45 ani sau mai mult.

Orice intarziere a tentativelor de conceptie risca sa diminueze si mai mult sansele acestor femei de a avea un copil sanatos, concluzioneaza specialistii.

Niciun comentariu: